luni, 31 august 2009

Muntele Cazan

Varful Gerlach, in slovaca Gerlachovsky stit, reprezinta cel mai inalt punct al intregului lant carpatic, apartinand din punct de vedere geografic de partea centrala a muntilor Tatra Inalta, pe teritoriul Slovaciei. Inclus in TANAP, parcul national slovac, Gerlach nu a fost de prima data considerat cel mai inalt varf din Tatra. Masuratorile din sec XVIII indicau varful Krivan (actualul simbol national al Slovaciei), cu 2494 m, ca fiind castigator in lupta pentru altitudine. Totusi, in 1838, varful Gerlach a fost recunoscut si desemnat de catre Ľudovít Greiner, expert in silvicultura, ca fiind cel mai inalt. Odată ce s-a constatat că vârful este cel mai înalt din regiune, autorităţile, care au controlat la un moment sau altul regiunea respectivă, au căpătat un interes deosebit pentru denumirea sa şi au modificat-o din când în când din motive simbolice. Primul nume atestat al acestui munte a fost denumirea din dialectul germanilor din Carpaţi, Kösselberg (Muntele Cazan), nume apărut pe o hartă din 1762. Numele se referea la forma caracteristica a circului glaciar de sub varful Gerlach. Numele a cărui utilizare a devenit consacrată în ghidurile turistice din secolul al XIX-lea este numele din prezent, care leagă muntele de satul Gerlachov aflat la poalele lui.

În ciuda altitudinii maxime relativ scăzute, peretele vertical care se înalţă din vale îi dă vârfului Gerlachovský un aspect impunător. Muntele a reprezentat un refugiu pentru cehi, est-germani, maghiari, polonezi şi slovaci în perioada restricţiilor de călătorie din timpul Războiului Rece. Prima ascensiune a varfului se considera ca apartine echipei formate din Z. Bosniacki si V. Grzegorzek, desi a fost atins inainte de vanatori si naturalisti.

Exista numeroase rute de acces spre varf, toate tehnice.

Accesul pe varf se calculeza tinand cont de anumite restrictii. Ascensiune varfului este permisa numai grupurilor insotite de ghid. Cele mai usoare ascensiuni se pot efectua pe Velicka proba si Batizovska proba, existand montate lanturi pe traseu. In conditii de vara, ambele rute sunt marcate cu grad II sau III, fiind indeosebi frecventate de catre cei ce au ca obiectiv doar atingerea varfului. Diferenţa totală de altitudine este de aproximativ 1.000 m pentru cei care ajung sa petreaca noaptea la Hotelul Sliezsky Dom.

Sliezky Dom a fost si punctul terminus al primei zile in munti straini pentru echipa noastra.

Plecati cu trenul din Bucuresti, avem ca prima destinatie capitala Ungariei, Budapesta. Intarzierile cresc cu fiecare kilometru parcurs iar vamesilor nu pare sa le pese de acest lucru. Pierdem legaturile din Budapesta. Ziua pare nesfarsit de lunga. Reusim sa ajungem la poalele Tatrei, in orasul Poprad, gustand pe drum si din aerul Bratislavei. Urmam deja vechiul plan si ajungem in Tatranska Polianka. Expeditia romaneasca porneste spre inaltimile Tatrei, ghidandu-se dupa un banal marcaj verde. Dusurile si o masa calda pareau ca ne asteapta, iar suvenirurile straluceau in vitrina receptiei. Dar mai intai aveam alte obiective!

Nu pot trece insa cu vederea peste cateva aspecte ce caracterizeaza si dau frumusete ascensiunilor montane in Tatra. Ultima veriga a Carpatilor, muntii Tatra se pot descrie simplu printr-un amestec de Fagaras cu Retezat. Vechile cabane cu o istorie incarcata inca rezista in fata valurilor de turisti, in timp ce in muntii nostri doar cateva au invins in lupta cu timpul dar mai ales cu oamenii. Dusurile sunt esentiale pentru reputatia cabanei, iar berea este principalul mijloc de hidratare dupa o tura lunga. Suvenirurile sunt prezente peste tot, iar stampila cabanei nu poate lipsi din jurnalul calatorului. Parasind cabana te aventurezi pe poteci bine intretinute, dupa un marcaj discret, ghidat de indicatoare perfect plasate, adapostite in fata vremii de acoperisuri mici si rosii. Aici se vede ca exista o administratie a parcului , se cunoaste ca exista oameni ce protejeaza muntele. Se stie ca aici vin doar cei ce-l iubesc. In Vysoke Tatry aproape toata lumea pare sa aiba o destinatie apropiata. Toti drumetii duc bagaje mici, deplasandu-se lejer pe magistrala scaldata in soare. Dar pentru a simti cu adevarat atmosfera din Tatra trebuie sa intelegi spiritul celor ce urca si traiesc alaturi de fiecare pietricica din munte.


Batizovsky stit a parut o incalzire usoara, o adevarata placere pentru mainile ce atingeau si simteau pentru prima data siguranta si placerea granitului.O lunga ascensiune pe valea Batizovska dar si entuziasmul gasirii zapezii completau tura, bifand astfel primul obiectiv din Tatra.


Ladies and gentlemen, next station: Gerlachovsky stit !

Planurile se pun la punct. La 5 si jumatate e plecarea, mancarea zace in rucsace, iar tura este o premiera de anduranta pentru unii dintre noi. Ploaia e anuntata pentru ora doua. O mica sedinta este necesara. Opiniile sunt impartite, dar varianta pe care o vrem cu totii pare imposibila. Varful, dar si traseul planificat, celeabra creasta Martin, nu pot fi combinate. Necunoscutul acestei rute intretine energia din noi. Dupa cateva zeci de metri ne aducem aminte ca pierdem ambele tinte daca alegem varianta asta si votul se schimba catre Gerlach. Ne este prezentata o alta varianta ce nu suna la fel de interesant, dar gustul inaltimii pare sa treaca cu vederea aceste mici imperfectiuni. De data aceasta pornim spre baza unui valcel frecventat adesea de ghizi. O alta echipa este inaintea noastra pregatindu-se la intrarea pe valcel. Cateva glume, pariuri pentru primii picuri de ploaie dar inghitim in sec si ne apropiem de Velicka proba. Pare un nume prea cunoscut dar deja visam la poza de varf. Urmarim cum grupul trece de prima parte a valcelului ce urmareste o directie mai mult spre dreapta. Dupa primele obstacole ni se deschide o panorama splendida atat spre valea Velicka dar si spre valcelul ce pare sa iasa in creasta. Urcusul este pe picioare, lejer. Grupul din fata urca prin dreapta firului vaii. Micul dejun il luam in fata soarelui in timp ce pregatim o ascensiune diferita fata de ce au abordat cei din fata . O trecere printr-un horn cu iesire pe varful Kotlovy. Nu ezita nimeni. Continuam traseul spre dreapta, urcand pana in apropierea unui horn destul de larg. Echipele sunt facute. Curand incepem cu totii sa urcam. Intr-un ritm bine stabilit fiecare asteapta miscarea celuilalt din fata, verificam apoi in spate si punem urmatoarea mana pe stanca rece, ascunsa de mangaierile soarelui. Taieturile cu marca Batizovsky musca adanc si astazi in pielea palmelor. Crema solara se scurge pe fruntile fiecaruia. Comenzile se dau repede, cu strigate ce par interzise pe aceasta cicatrice a muntelui. Mircea e in fata si il aud cum mai cere coarda dupa ce i se pare ca s-a aventurat gresit pe o parte a hornului, mai expusa. Eu ma odihnesc asteptand sa se intinda coarda in fata. Simt cum sunt ridicat pe varfuri dupa cateva clipe. Ma pregatesc sa plec, dar nu dibuiesc din prima urmatoarea miscare. Din spate aud cateva indicatii, multumirile sunt de prisos si reusesc sa trec mai departe. Ma intorc si privesc catre cei din urma cum se misca ritmic, ghidati de coarda. Hornul se sfarseste destul de repede odata cu timpul care a trecut si el cu aceeasi masura. Iesim in varful Kotlovy, descoperind o alta vale, cu un culoar ingust, acoperit de zapada. Pe rand soseste fiecare si Marian ne prezinta continuarea. Urmeaza o traversare ce se anunta a fi patinaj artistic pe un grohotis ascuns de soarele arzator. Marian pleaca si il vedem cum avanseaza cu grija, verificand fiecare pas. Imi reglez casca, fac cateva poze, o gura de apa si trag aer in piept. Prima traversare pare ca va fi una lunga. Corzile sunt inegale. De aceea, inaintam precauti, calcand cu atentie. O lungime, doua , trei… dar se pare ca acest grohotis, plaja de pe munte, nu este atat de usor de traversat. Urmeaza iesirea in creasta ce duce spre Gerlach. Varful nu se vede inca, iar norii incep sa se stranga incet in valea Velicka. Totul este instabil, iar iesirea in creasta este una deosebit de interesanta. Pietrele se misca la fiecare atingere. Traiectoria pe care o abordam trebuie modificata si dupa un pasaj mai expus, de o lungime considerabila, iesim in bataia razelor soarelui. Asezat pe creasta, privind uimit de o parte si de alta a muntelui ma pregatesc de poze. Se termina memoria cardului. O situatie amuzanta, intr-o pozitie amuzanta dar cu atentie reusesc sa schimb cardul si incep sa declansez. De aici imaginea spre creasta se tulbura.

Incepem din nou ascensiunea. Ceata pune stapanire pe fiecare zona. Nu mai aud decat vocile colegilor ce rasuna din fata si din spate. Creasta este mai lunga decat credeam. Ploaia pare aproape insa pentru o vreme ne ocoleste.


Stau in fata calculatorului si scriu din amintiri fragede acest scurt jurnal. Esenta nu este doar varful, dar Gerlach ramanea scopul ascensiunii noastre. Fugariti de ploaie si ceata, simteam fiecare grad in minus. Fiecare farama din creasta o revad in fotografii, putine ce-i drept … vreo 800. Numai siluetele si glasurile colegilor s-au pastrat vii. Nu mai avem pe cap castile galbene sau albe dupa care ne reperam. In schimb eu inca ma mai bucur de sentimentul de siguranta pe care mi-l dadeau bocancii, de bucuria depasirii unui obstacol sau de caldura oferita de geaca mea.

Un vant taios ametea coarda in fata mea pe partea vaii Batizovska. Ajungem intr-o fereastra unde rafalele se intetesc. Viteaza noastra pare scazuta, resimtind fiecare crestatura din stanca in palmele descoperite. Suntem nevoiti sa coboram din creasta prin doua rapeluri. Varful pare tot mai greu de atins. Dar urcam din nou in creasta. Traseul nu pune mari dificultati tehnice. Practic sari pe creasta de pe un bolovan pe altul pana pe Gerrlach. Totul se realizeaza cu protectii mobile. Iarna, traseul devine mult mai dificil.

Auzim voci. Transmit veselie si incantare. Ele se pierd repede pe valcelul ce coboara in valea Batizovska, traseu ce reprezinta ruta clasica. In jurul orei 2 si jumatate incepe sa bureze. O ploaie dura , tare, dar marunta. Ma imbrac si incerc sa-mi protejez rucsacul vechi de umezeala. Tin la el dar e ultima data cand mai fac asa ceva cu un asemenea rucsac ! Picurii de ploaie se pierd repede in ceata densa si chinul inceteaza pentru moment. Varful trebuie sa fie aproape.

Aproximativ in jurul orei 16 atingem varful. Ceata peste tot. Senzatie de implinire, bucurie , cat despre priveliste, nu ne satisface curiozitatea. Cateva secunde suntem rasplatiti cu vederea crestei parcurse dar ceata se lasa din nou. Poza de varf. Am adus si steagul, unul mare cat varful. Pregatiti ? Gata ? O poza perfecta ! Fericirea se citeste in glasurile entuziasmate de poza cu steagul. Pe rand arboram cu mandrie drapelul in fata noastra, adevarati cuceritori ai varfului.

Coboram pe ruta clasica. Prudenti, inaintam incet. Dupa nisipul de la inceput urmeaza si «inghetata de pe Gerlach » - o portine destul de mare de zapada chiar pe firul valcelului. Ajungem in vale dupa o retragere lunga si pornim grabiti spre cabana ! Masa de seara sigur nu ne va astepta dar noi in schimb ne-am gandit la ea toata ziua.

Traseul parcurs a fost complet. Horn, traversare, creasta – o adevarata lectie de alpinism. Dupa mai bine de 15 h ne aflam in camera, asteptand dusul reconfortant. Maine mutam tabara.

*

Vârful Gerlachovský (în slovacă Gerlachovský štít) reprezintă cel mai înalt punct din munţii Tatra şi din întreg lanţul carpatic, precum şi cel mai înalt punct din Slovacia, la o altitudine de 2.655 m. Pe data de 21 iulie 2009 a fost atins de catre o echipa romaneasca formata din 6 alpinisti urmand creasta Kotlovy - Gerlachovsky Veza.

La final de tura, de articol, dupa intoarcerea acasa, cu toate obiectivele realizate si avand in fata pozele ce spun povestea taberei, recunosc ca mi-as dori sa ma intorc, chiar si pentru putin timp, in Tatra : cu gluga trasa deasupra castii, aparand o fata bronzata de soarele de pe inaltimi si asteptand in liniste sa soseasca toata lumea ; ajungand intr-o noua regrupare si simtind ca sunt mai aproape de varf ; gandind mereu la urmatoarea miscare pe firul corzii ; privind increzator fiecare asigurare si nu in ultimul rand sperand la … poza de pe varf.


vineri, 28 august 2009

Retezat-Cararea catre Europa

O LUME a lacurilor presărate printre piscuri semeţe...
a genţianelor, smirdarului şi a altor mii de plante...
a sprintenelor capre negre căţărate pe stânci...
a ursului mormăitor, ascuns prin zmeuriş...
a lupului sfios şi grijuliu cu puii lui...
a marmotelor gălăgioase şi jucăuşe...
O LUME FREMĂTÂND DE VIAŢĂ
Cam asa incepe o prezentare a primului Parc National din Romania, parte a retelei europene Pan Parks si bineinteles una dintre cele mai vizitate zone montane din Romania. Anul 2008 a adus clasica tura de august pe lista cu prioritatile noastre. Prietenii au raspuns prezent iar plecarea era inevitabila. Un jurnal despre dorinta de cunoastere, experienta acumulata, prietenie si dragoste de munte poate fi urmarit la adresa indicata. Calitatea exprimarii dar si simplitatea acesteia sper sa fie echilibrate de catre fotografii si peisajele surprinse.

Cararea catre Europa




Triunghiurile Macinului

"Incerc din nou sa vin in ajutorul celor care doresc sa vada locuri speciale ce pot hrani entuziasmul si dorinta de cunoastere. Asta din convingerea ca cititorii acestui jurnal de tura pot descoperi gustul si frumusetea paradisului vegetal si animal de langa noi ca pe o provocare la detasarea de stresul de zi cu zi.

De data aceasta pornim intr-o calatorie pe taramurile dobrogene. In cetatea Pamantului de Foc al Romaniei, Muntii Macinului. Era timpul sa schimbam registrul si sa renuntam la ploile si umezeala ce ne-au urmarit pe plaiuri harghitene, pana pe platourile vulcanice de deasupra statiunii Baile Tusnad."

O comparatie simpla poate elucida misterul fascinatiei exercitate de "Cetatea Dobrogei" asupra admiratorilor sai. Satisfactia oferita de un caine de talie mare nu poate fi asemanata cu placerea ingrijirii unui Toy Dog sau invers. Daca stam sa schimbam cei doi termeni ai comparatiei, putem spune ca niciodata nu vei simti aerul rece de pe Moldoveanu pe unul dintre varfurile insorite din Macin si  niciodata nu te vei bucura la fel de mult de o gura de apa rece si proaspata la fel cum o faci dupa cucerirea celui mai inalt varf  de pe acoperisul Dobrogei.

" Expeditia" galateana pe taramurile exotice de peste Dunare poate fi citita intr-un jurnal publicat pe carpati.org in speranta ca orice informatie despre acesti munti unici la noi in tara este binevenita.
,,Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii...

Am învăţat că toată lumea vrea
să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada.”

Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

Fagaras Hit Factory

Fagaras Hit Factory

Story in Tatra

Story in Tatra

Touch the mountain!

Touch the mountain!

Slovak Challenge

Slovak Challenge

High Adventure

High Adventure