luni, 26 martie 2012

SLACK


Evenimentul intitulat Slackline 2012 CNVA va avea loc LUNI, 2 APRILIE ORA 11 IN PARCULETUL DE LANGA GIMNAZIU.
Sunt invitati toti cei curiosi si in functie de interesul acordat vom relua activitatea si in zilele de joi si vineri ale saptamanii. Va asteptam!

Expert invitat: Florin Marza, Slackline Galati.

sâmbătă, 24 martie 2012

SLACKLINE CNVA


Incepe marea cursa pe franghie! Testati-va indemanarea intr-unul dintre cele mai ciudate si interesante sporturi pe care il puteti practica.

Va asteptam sa incercati si voi in saptamana 2-6 aprilie 2012. Locul si data activitatii se vor comunica ulterior.

marți, 9 august 2011

Pentru ca nu trebuie uitat...

Nu m-am imbolnavit nici macar pentru o zi cat timp am stat in munti. Ma treceau sudori cumplite in caldurile de jos si apoi imi macinam dintii fugind de ploile inaltimilor. Seara la Turnuri ieseam afara satui de spalatul in bucatarie la lighean si in ploaia rece ne spalam la sipotul din fata cabanei. Picioarele erau roase de piatra neslefuita si inghetata de timp si vreme. Ploile aproape zilnice nu ne scapau din vedere. Ajungeam sa facem un traseu de doua ore in doar o singura ora. Calvarul vremii se prelungea zi de zi.

*

Nu scriu aceste randuri ca o marturisire in care suferinta este factorul principal. Dimpotriva, nu a fost si nici nu va fi. Pincipalul actor a fost muntele si tot ce inseamna el. Daca suferinta face parte inevitabil din el nu este vina sa. Este vina neputintei oameilor si a inferioritatii lor. Pentru ca suferinta vine atunci cand o recunosti si o simti. Eu parca nu simteam aceasta durere atunci . Poate ca acum sunt doar constient si mi-am pierdut acea visare din cotlonul ascuns al muntilor. Era dureros pentru mine sa renunt dar nu sufeream din pricina micilor pedespe ale muntelui. Nu numai ca imi doream sa rezist pana la capat dar ajunsesem sa-mi spun ca nu am de ce sa ma plang si ca nu sunt mai prejos de nimeni de acolo.

*

Am inteles ca” suferinta mica te face sa tipi, suferinta mare este muta”.

*

Pornim incet in sus. Stiu ca mereu imi venea greu pe primul urcus pana la paraul lui Bahn. Cu toate ca pe drumul forestier pierdeam cred ca cel mai mult timp, sunam acasa, radeam si bineinteles beam sticla de Cola pe care Nea Dan o aducea obligatoriu in capatul drumului; cred ca acel drum era cea mai placuta parte a fiecarei coborari si urcari. Eram lipsiti de grija ca va ploua, parca nici nu ne dadeam seama ca vom ajunge abia tarziu seara la cabana si ca multe se pot intampla pe drum. Mergeam prin padure ca si cum era a noastra si pe buna dreptate ne permiteam aproape orice. Nu trecea nimeni cu zilele si aveam cateodata impresia ca urcam muntele degeaba dca turistii nu vin si ei.

*

Pe munte probabil ai de mult ori impresia ca acesta iti permite orice. Te simti plutind, nu de la altitudine sau de la simpla fericire ca ai o zi insorita si ca nu te arde fata dupa ziua de ieri. Te simti increzator doar fiindca nu mai gafai ca un nebun si simti ca iti rezista gleznele pe putin pana la primul parau. Te uiti la ceas si vezi ca ai castigat mai bine de 10 minute pe ultima portiune a traseului si te gandesti ca vei merge tot asa si o sa ajungi in final cu o ora mai devreme. Acea ora probabil o vei petrece linistit..la o bere razand cu amicii tai de drum.

Cu toate astea muntele nu va rata niciodata ocazia de a te ataca si a te pune in sah. Crezi ca pionul, singurul tau pion, propria-ti vointa, a scapat pe muchia diagonala si va ataca regina, varful muntelui, dar esti lovit de un vant “nebun” chiar de pe muchia cealalta. Ploaia sare peste doua varfuri si ataca din propria jumatate. Atunci nu mai stii ce sa faci si timpul se scurge. Vezi cum norii iti rad in fata. Rugaciunile nu-si au locul intre aceste semnele ale sacrului ce zdrobesc profanul oricarei increderi lipsite de respect fata de legile muntelui.

miercuri, 22 iunie 2011

Munţii Măcin – altfel de munţi, dar la fel de frumoşi

Motto: “A nu înţelege valoarea unei comori, până ce timpul răpeşte bunul dispreţuit, este cauza a jumătate din sărăcia pe care o simţim şi face din lume pustiul care este.” (motto-ul P. N. Munţii Măcin)

1. Motivaţia alegerii temei

Partea muntoasă a Dobrogei, în lipsa unei hărţi şi a unei descrieri potrivite, este încă eclipsată de Litoral şi Deltă. Munţii Măcin, în ciuda vechimii (de cinci ori mai bătrâni decât Carpaţii) şi a înălţimilor reduse (oraşul Braşov este mai sus decât piscul lor cel mai înalt – Ţuţuuiatul 467m), uimesc cu formele lor îndrăzneţe, vârfurile ascuţite cu profil alpin, versanţii abrupţi, plini de grohotişuri şi nu numai. Ion Conea îi descria perfect: „Pricopanul e unul din munţii cei mai sălbatici şi mai vrednici de văzut din toată România. (...) E unic în felul lui între toţi munţii ţării: o avalanşă de uriaşe blocuri granitice căzute din cer şi îngrămădite unele peste altele. Pentru că – de fapt – Pricopanul (...) este rădăcina unui munte care trăia, întreg, cu sute de milioane de ani în urma noastră.”(I. Conea, în Buletinul Societăţii Române de Geografie, 1927)

Munţii Măcin au o deosebită importanţă între munţii ţării, fiind cei mai vechi din România. Interesul deosebit al cercetătorilor este orientat, datorită numeroaselor vestigii istorice, către săpăturile arheologice, dar în egală măsură şi către cercetarea stiinţifică a vastului tezaur natural existent aici – geologic, botanic, zoologic, geomorfologic. Tocmai de aceea, pentru conservarea unicităţii mediului şi a biodiversităţii exsitente pe un teritoriu atât de redus (sub 0,5% din suprafaţa ţării), în anul 2000 a fost înfiinţat Parcul Naţional Munţii Măcinului, funcţional însă din 2004, cu o suprafaţă de 11.321 hectare.

Şi pentru că sunt situaţi în imediata vecinătate a municipiilor Galaţi şi Brăila şi pot constitui un loc ideal de recreere, de practicare a unor sporturi (mountain bike, alpinism, drumeţie, orientare turistică) şi de cercetare, dar şi pentru că sunt, de cele mai multe ori desconsideraţi, inclusiv de către iubitorii de munte, mi-am propus ca prin materialul realizat să prezint atractivitatea peisagistică şi, implicit, turistică a acestor munţi. „Iată de ce (...) încercăm să dovedim că a nega valoarea turistică a munţilor Dobrogei (...) înseamnă o atitudine de ignorare a frumuseţilor pe care le oferă aceştia tuturor iubitorilor naturii.”(Mihail Gabriel Albotă, în Munţii Măcin, 1987).

2. Demersul cercetării şi fundamentarea ştiinţifică

Prima dată am fost în Munţii Măcin cu tatăl meu. Eram doar nişte drumeţi începători. Ne pierdusem pe drumurile interminabile de carieră şi în furtunile nesfârşite de praf ce se stârneau spre Pricopan. Cu toate acestea, aici am văzut pentru prima dată Dunărea de pe un munte, prima broască ţestoasă, aici am escaladat primul vârf şi am văzut pe viu primii alpinişti. M-au fascinat. Şi de atunci au urmat numeroase drumeţii pe potecile acestora şi la fel de multe ture de căţărare. De aceea, la baza materialului prezentat stau deplasările pe teren şi cercetările proprii desfăşurate în perioada 2008-2011 în Culmea Pricopan (Valea Şerparu, Vârful Vraju, Vârful Piatra Râioasă, Fântâna de Leac), Valea Racova, zonele Ţuţuiatu, Luncaviţa (Cetăţuie, Valea Fagilor), Turcoaia, canionul Chediu, cantonul Cozluc, corelate cu munca de documentare ştiinţifică din surse geologice, geografice, istorice, turistice şi din sitografia oficială a Parcului Naţional Munţii Măcin. În studiile de teren am folosit metoda cartării şi metoda observaţiei, efectuată atât staţionar (urmărind în timp mai ales evoluţia elementelor biogeografice, regimul fenomenelor de iarnă, regimul hidrologic şi izvoarele), cât şi itinerant, prin alegerea unor puncte de observaţie de unde am urmărit detaliat componentele geografice (alcătuirea geologică – am prelevat o serie de roci, procesele şi agenţii geomorfologici, formele de relief rezultate, aspectele hidrografice şi biogeografice, structura aşezărilor, activităţile antropice); am întocmit profile geografice, schiţe de hartă şi am realizat un număr semnificativ de fotografii (menţionez că toate fotografiile din referat fac parte din arhiva personală). În paralel, am studiat variate suporturi cartografice (harta geologică, turistică, a zonării interioare a P.N. Munţii Măcin, harta hipsometrică) şi le-am analizat comparativ şi prin suprapunerea acestora. Nu în ultimul rând, am efectuat analiza tuturor acestor surse, coroborată cu sinteza informaţiilor referitoare la prezentarea principalelor trasee şi obiective turistice.

3. Prezentarea geografică a Munţilor Măcin

3.1. Elemente fizico-geografice

Munţii Măcin sunt aşezaţi în nord-vestul Dobrogei, între 28º07´ şi 28º27´ long. E, respectiv 45º01´ şi 45º21´ lat. N., în cotul pronunţat pe care Dunărea în face în nord-vestul judeţului Tulcea (Cotul Pisicii) Poziţia geografică şi limitele Munţilor Măcin (hartă prelucrată după Google Earth).

Limitele sunt: la N – Dunărea (până la care se interpun lacurile Jijila şi Crapina), la E – Podişul Niculiţel (faţă de care sunt separaţi prin văile Luncaviţa şi Taiţa, legate prin Pasul Teilor), la S-SE – Podişul Babadag (de care sunt delimitaţi prin culoarul depresionar în care se găsesc localităţile Traian, Mircea Vodă, Horia şi înşeuarea Cerna-Horia/ Pasul Carapelit - Iaila), iar la V – Dunărea, prin braţul Măcin. Către Galaţi se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase (Pintenul Bugeacului), iar către Brăila prin popina sau insula de la Blasova.

Relieful. Munţii reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice, care s-a desfăşurat în Paleozoicul superior (Devonian-Carbonifer). Având în ansamblu forma unui triunghi ascuţit, Munţii Măcinului au cea mai mare lăţime între localitatea Turcoaia şi valea Lozovei, unde ating 24 km. Munţii se desfăşoară pe o lungime de 65 de km sub forma unor culmi paralele orientate NV-SE, care concordă cu liniile tectonice generale, culmi din ce în ce mai numeroase şi mai fragmentate în partea de S-SV. Din analiza diferitelor suporturi cartografice şi din studiile efectuate pe teren am putut observa dispunerea culmilor pe patru aliniamente, din care primele două sunt unitare, iar celelalte două sunt extrem de fragmentate şi de aceea unitatea lor este mai greu de perceput, fiind mai puţin vizibilă. În mare parte, dispunerea acestor culmi poate fi observată în harta alăturată . Culmea principală începe din Pintenul Bugeacului (95 m) – din faţa municipiului Galaţi (la NV) şi ţine până în Dealul Carapelit (350 m, la SE), culminând în Vf. Ţuţuianu (467 m – altitudinea maximă din masiv). Rocile predominante aici sunt granitele gnaisice, de culoare cenuşie, şi dioritele (din partea cea mai înaltă), şisturile cristaline (bine reprezentate în Pietrele Mariei), cuarţitele, grauwackele, conglomeratele (formaţiunea de Carpelit), filitele. La vest de culmea principală am identificat prima culme secundară, dar impunătoare prin aspect – Culmea Cheii sau Pricopan, cu vârfuri ascuţite, care culminează în Vf. Sulucu Mare (370 m), continuată la sud cu masivul Megina (285 m), ce se îndreaptă convergent, prin Dealul Carapcea, tot spre Dealul Carpelit. Această culme secundară este constituită din granite gnaisice, micaşisturi, cuarţite şi amfibolite, intens dezagregate. Între culmea principală (la est), Culmea Pricopan (la nord) şi Dl. Megina (la sud) se află depresiunea longitudinală Greci, drenată de două văi largi, Dumbravei (dinspre NV) şi Plopilor (dinspre SE), continuată la sud de joncţiunea dealurilor Megina şi Carapelit cu partea superioară a Depresiunii Cerna. Mai la vest am observat existenţa celei de-a doua culmi secundare, dispusă paralel cu precedentele, formată din mai multe masive cu caracter insular, înnecate în loess, în care am identificat dealurile Orliga (117m), Carcaliu (95 m), Piatra Râioasă (112 m), Priopcea (410 m) şi Mircea Vodă (260 m). Acestea sunt constituite din cuarţite (care predomină în masivul Priopcea), din micaşisturi şi filite şi sunt localizate în plină zonă joasă, în plină zonă stepică. Ultimele înălţimi, cele mai vestice, se pot observa sub formă de masive cu totul izolate, ca Iacobdeal (Vf. Victoria, 341m) şi Piatra Roşie (206 m) – ambele constituite din granite, apoi Dealurile Bujoarele (380 m), în care apar gresii, şisturi şi calcare de vârstă devoniană. În partea estică, la contactul cu Pod. Niculiţel, se conturează Depresiunea Taiţei superioare, cu caracter longitudinal (cu localităţile Nifon, Hamcearca, Balabancea şi Horia) care, prin Pasul Teilor, se prelungeşte în Depresiunea Luncaviţei. În Depresiunea Taiţei superioare apar întinse glacisuri deluvio-proluviale, cu terenuri bune pentru culturi şi păşuni.

În ansamblu, Munţii Măcin se prezintă din punct de vedere tectonic sub forma unui mare anticlinoriu, din care eroziunea, foarte accentuată şi îndelungată, a scos la zi granitele din corpurile lacolitice de adâncime. Liniile structurale generale, în special sistemul de falii cu direcţii NV-SE (pe care le-am identificat pe harta geologică), se reflectă în relief nu doar prin orientarea culmilor, ci şi prin cea a văilor principale, cum sunt Luncaviţa, Taiţa, Lozova.

Clima, ca o rezultantă a poziţiei geografice estice a Munţilor Măcin şi a altitudinilor reduse, este temperat-continentală accentuată, cu influenţe de ariditate, determinate de circulaţia maselor de aer dinspre est, dar apar şi influenţe submediteraneene, iar în zonele vestice şi sudice sunt evidente caracteristici stepice (generate de cantitatea redusă de precipitaţii). Temperatura medie multianuală este ridicată (10-10,8 0C), temperatura medie a lunii iulie este de 21-230C, iar a lunii ianuarie este de -2-0 0C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 500-600 mm/m2 (în timp ce în zona oraşului Măcin este de 455 mm/m2), munţii încadrându-se astfel în extremele valorilor termice şi de precipitaţii din ţară, fiind cei mai arizi munţi din ţară. Datele climatice prezentate mai sus au fost preluate de pe situl www.parcmacin.ro. Predomină vânturile din nord şi nord-est, fără să producă doborâturi masive de arbori. Din observaţiile efectuate în cei trei ani de cercetare, în anotimpuri diferite, am constatat faptul că verile sunt foarte călduroase şi secetoase, însă iernile sunt relativ blânde şi cu puţină zăpadă. Consider că aceste aspecte de ansamblu ale climatului fac posibile drumeţiile pe tot parcursul anului. În paralel, climatul arid a favorizat dezvoltarea unui relief rezidual (vârfuri şi culmi fragmentate pe cuarţite în poziţie aproape verticală); mase de grohotişuri, scoarţă de alterare groasă, culmi rotunjite şi blocuri sferoidale pe granite .

Hidrografia. Din analiza hărţilor, am observat că densitatea reţelei hidrografice este redusă. Reţeaua hidrografică este reprezentată de râuri scurte, aparţinând atât bazinului hidrografic al Dunării (râurile Jijila, Valea Plopilor, Luncaviţa, Cerna), cât şi celui al Mării Negre (râul Taiţa şi afluenţii săi, între care Valea Lozova). Întrucât apele râurilor au provenienţă pluvială (în foarte mică măsură nivală sau subterană), acestea se caracterizează prin mari variaţii de debit, consecinţă a continentalismului climatic. Prin metoda observaţiei staţionare am constatat faptul că în cea mai mare parte a anului debitele sunt reduse, majoritatea cursurilor de apă având caracter temporar. Însă în perioadele ploioase şi după topirea zăpezilor, în special primăvara, pe văile stâncoase se formează cascade temporare (Valea Cascadelor din apropiere de Luncaviţa-Cetăţuie, Canionul Chediu), regimul hidrologic fiind torenţial. Dintre lacuri trebuie amintite: Ghiolul Igliţa şi Lacul Turcoaia localizat într-o carieră părăsită , cu obiectivele antropice (ambele în arealul comunei Turcoaia), Jijila, Crapina – în mare parte desecat, L. Sărat şi L . Slatina (între localităţile Măcin şi Greci) – de mici dimensiuni, putând seca. Omul a generat o serie de modificari ale reţelei hidrografice: iazuri, canale magistrale şi secundare de desecare şi irigaţii, diguri etc. Dintr-o altă perspectivă turistică, trebuie menţionată precaritatea surselor de aprovizionare cu apă potabilă şi posibilitatea de a seca a unor izvoare. Am surprins izvoarele de la Fântâna de Leac şi de la Suluc secate în lunile mai-august, iar cel de la Cozluc având un debit extrem de redus în luna mai. Alte izvoare importante pe traseele din Munţii Măcin sunt Izvorul Italienilor (din Şaua Ţuţuiatu), Izvorul lui Moş Matei (din Valea Carabalu) şi un alt izvor în Valea Racova, ultimele două fiind situate în vecinătatea unor trasee de căţărare şi de aceea foarte importante pentru organizarea taberelor de campare ale alpiniştilor. La aceste trei izvoare nu am observat fenomenul de secare.

Vegetaţia şi fauna. Climatul acestor munţi a determinat o varietate specifică, unică în Europa, cu interferenţa tipurilor ecosistemice pontico - submediteraneene, central europene şi asiatice, fapt ce conferă Munţilor Măcin atributul de sinteză în miniatură a două continente – Europa şi Asia. Aceeaşi interferenţa face posibil ca pe circa 0,5% din teritoriul ţării să se întâlnească peste 50% din speciile de floră şi faună ale României! 6 dintre cele 8 grupe de ecosisteme din Europa sunt reprezentate în Parcul Naţional Munţii Măcinului! În Parcul Naţional Munţii Măcinului sunt identificate 24 de habitate prioritare, dintre care unul este unic în lume! - pădurea de fag dobrogeană de la Valea Fagilor, cu exemplare de fag impresionante prin dimensiuni, unele având 0,8 m diametru şi 30 m înălţime.

Acest paradis al biodiversităţii adună (conform datelor de pe situl www.parcmacin.ro):

•peste 1770 de specii de plante (din care 72 sunt protejate ca fiind rare sau vulnerabile, iar 27 de specii sunt endemice);

181 specii de păsări (din care 37 sunt strict protejate la nivel internaţional);

47 de specii de mamifere;

1436 specii de insecte identificate, cu peste 900 de specii de fluturi;

11 specii de reptile;

7 specii de amfibieni.

Din observaţiile efectuate pe teren am constatat faptul că pădurile acoperă suprafeţe mai întinse în culmea principală a Munţilor Măcin, pe versantul vestic şi în zona Cantonului Cozluc, iar Culmea Pricopan este slab împădurită, dominată de stâncării, versanţi abrupţi şi ecosisteme stepice. Pădurile conţin diferite specii de gorun în amestec, în principal, cu specii mezo-termofile (mojdrean, cărpiniţă, stejar brumăriu, stejar pufos, tei argintiu) şi, izolat, paltin de câmp, arţar, jugastru; subarboretul este reprezentat de porumbar, păducel, scumpie, soc, măceş, corn, lemn câinesc. Fauna cuprinde o mare varietate de mamifere (căprioară, mistreţ, lup, vulpe, iepure, veveriţă, dihor, arici, şoarece de pădure, şoarece de câmp, popândău), păsări (potârniche, şoim dunărean, turturică, sitar, rândunică, ciocănitoarea dobrogeană, vulturul pleşuv sur sau vultanul, vulturul negru sau cafeniu), reptile (guşterul vărgat, şopârla dobrogeană sau de stepă, vipera cu corn dobrogeană, balaurul - şarpe ocrotit de lege, broasca ţestoasă dobrogeană – ocrotită de lege şi declarată monument al naturii).

Pe potecile acestor munţi am întâlnit mai multe amenajări rudimentare pentru hrănirea animalelor sălbatice pe timp de iarnă (la obârşia văii Carabalu şi în apropierea cantonului Cozluc).

Varietatea speciilor de păsări a determinat dezvoltarea în zonă a unui tip aparte de turism – turismul ornitologic, pentru care în unele poieni antropice (cum este poiana mică de pe Valea Chediu – vezi fig. nr. 5) s-au amenajat foişoare de observaţie. Am întâlnit tabere ale ornitologilor campate în poiana de la intrarea pe Valea Chediu (la poalele sud-vestice ale culmii principale), la intrarea pe valea Şerparu (lângă Suluc) şi la Fântâna de Leac (sub Culmea Pricopan).

3.2. Elemente de geografie umană

Populaţie. În spaţiul aferent Parcului Naţional Munţii Măcin trăiesc 37 044 locuitori (14,4% din populaţia judeţului Tulcea). Şomajul în aceste zone variază între 7 % şi 50 % (potrivit informaţiilor furnizate de administraţiile locale şi preluate de pe situl www.parcmacin.ro); ca urmare, rata şomajului este ridicată, iar posibilitatea localnicilor de a-şi găsi un loc de muncă este redusă, fapt care generează un exod al tinerilor către oraşele mai mari din jur.

Aşezări. În teritoriul administrativ imediat limitrof Parcului Naţional Munţii Măcin se găsesc şapte localităţi: oraşul Măcin şi comunele Jijila, Văcăreni, Luncaviţa, Hamcearca, Cerna şi Greci . Aşezările omeneşti sunt concentrate în depresiuni, dealuri cu locuri mai ferite, pe văile râurilor. Cele mai multe dintre localităţi au formă neregulată.

Etnografie. Gospodăriile au „curte închisă”, de factură agro-pastorală, cu elemente clare pentru „gospodăria cu curte dublă” şi anume oborul/ ograda animalelor şi oborul/ curtea casei. Am observat faptul că grajdurile sunt dispuse în majoritatea cazurilor spre răsărit, în timp ce casa spre celelalte puncte cardinale cu excepţia nordului, direcţie dominantă a Crivăţului. Casa, construită din lut, este în stil vagon cu camere înşiruite, cu acoperişuri în două ape cu stuf, cu frontoane îmbogăţite cu lemn traforat, cu lemnărie colorată în albastru şi verde şi pereţi cu var alb; împrejmuirile sunt din lemn simplu, iar îngrăditurile pentru animale din stuf.

Activităţi economice. Preocupările şi stilul de viaţă al populaţiei se desfăşoară în strânsă legătură cu pajiştile stepice învecinate localităţilor, pădurea, poienile, păşunile, muntele şi, de asemenea, cu zonele umede învecinate Dunării. Una dintre principalele ocupaţii este exploatarea granitului din aşa numitul „triunghi al granitului” de reputaţie europeană (Măcin, Greci, Turcoaia), aici fiind aduşi în secolele XVII-XVIII mulţi meşteri pietrari din Italia şi din Grecia, ca dovadă stând familiile urmaşilor acestora care locuiesc şi azi în Greci. Urmele carierelor de granit sunt vizibile la tot pasul, multe dintre ele fiind dezafectate, însă pot fi utilizate ca trasee de escaladă. Alte ocupaţii importante sunt: creşterea animalelor (cabaline, ovine, porcine, aplicultura – în strânsă legătură cu bogata floră meliferă de aici); agricultura (culturi cerealiere, pomi-viticole şi legumicole), pescuitul, comercializarea produselor de natură animală sau vegetală în târgurile din zonă, producţia meşteşugărească, cu o îndelungată tradiţie, aflată însă în prezent în declin (cioplitul în piatră, prelucrarea stufului, prelucrarea lemnului, confecţionarea pieselor de port popular sau/şi a obiectelor de artizanat), iar ca ramuri industriale sunt mai bine reprezentate industria uşoară, alimentară şi cea a lemnului.

Activităţile turistice au fost impulsionate în condiţiile declarării munţilor ca parc naţional. Am putut constata în timp o marcare corespunzătoare a traseelor turistice (cel mai recent amenajat traseu turistic este traseul tematic denumit „Poveştile Măcinului”, marcat în sezonul rece 2010-2011), montarea de panouri informative la intrarea şi la ieşirea de pe traseele turistice, amenajarea unor locuri de popas şi dotarea acestora cu mese şi bănci pentru odihnă (în şaua Ţuţuiatu, Şaua Şerparu, pe Valea Cascadelor, la Fântâna de Leac, la cantonul Cozluc), refacerea unor izvoare (Izvorul Italienilor din Şaua Ţuţuiatu, în vara anului 2010). Cert este faptul că în ultimele luni am întâlnit pe potecile acestor munţi tot mai mulţi oameni, majoritatea din oraşele Galaţi, Brăila şi Tulcea, dar şi iubitori ai muntelui din diferite zone ale ţării, veniţi mai ales pentru a admira bujorii sălbatici.

Consider că turismul ar putea deveni un obiectiv prioritar al dezvoltării durabile a zonei Munţilor Măcin. În aceste condiţii, dezvoltarea turismului în zonă ar putea constitui o posibilitate de creare a unor locuri de muncă direct legate de valorificarea potenţialului montan (rangeri, ghizi de diferite categorii, între care ghid pentru turismul ecvestru, ghid pentru turismul ornitologic, ghid de drumeţie montană, ghid montan etc. – meserii menţionate în Codul ocupaţiilor din România cu codul 5113, angajaţi ai administraţiei P.N. Munţii Măcin), cât şi meserii conexe din domeniul serviciilor (unităţi comerciale, de alimentaţie publică, servicii de transport etc.).

4. Turismul în Munţii Măcin

4.1. Obiectivele naturale. Aceşti munţi, cu înălţime redusă şi aspect de dealuri (aşa cum arată cele mai multe denumiri din cuprinsul lor), se impun în peisajul geografic general prin numeroase vârfuri ascuţite şi versanţi abrupţi, plini de grohotişuri (în special în sectoarele granitice). În alte părţi pădurea este atotstăpânitoare. Străbătând potecile munţilor, m-a impresionat originalitatea peisagistică, conferită de formaţiunile granitice megalitice şi de contrastul dintre vegetaţia forestieră mezofilă şi pajiştile stepice xerofile. În perimetrul Parcului Naţional Munţii Măcinului au fost identificate de către specialişti, pe baza unor criterii mixte – relief, climă, vegetaţie – opt categorii de peisaje (preluate de pe www.parcmacin.ro), majoritatea fiind ulterior observate şi de către mine şi ilustrate prin figurile inserate deja în textul parcurs şi prin cele ce vor urma:

peisaje aride de stâncărie pe crestele golaşe ale culmii principale şi toată Culmea Pricopanului;

peisaje cu stânci granitice în curs de dezagregare cu forme arhaice bizare (Culmea Pricopanului, Piatra Râioasă);

păduri de silvostepă cu bujorul dobrogean (vezi fig. nr. 8);

peisaje de pădure balcanică, mediteraneeană şi central europeană;

păduri de fagi seculari;

poieni cu interferenţe ale ecosistemelor pontice, asiatice şi central europene;

abrupturi pe rama vestică a Munţilor Măcin si Culmea Pricopanului;

canioane săpate de cursurile de apă care, deşi au debit scăzut, creează o imagine impresionantă prin micile cascade formate datorită diferentelor de nivel ce alternează pe distanţe mici.

Culmea Pricopan, scundă, dar impunătoare, se dezvăluie de pe şoselele din zonă incitant privirii pentru ca orice pasionat de natură să înţeleagă fumuseţea locurilor şi să încerce să-şi îndrepte paşii într-acolo. Este accesibilă din oraşul Măcin, într-un traseu în circuit, între Suluc şi Fântâna de Leac, unde este şi loc de campare. Altitudinea maximă a culmii este Vf. Sulucu Mare (370m). Dacă în Muntii Carpaţi sunt evidente urmele glaciaţiunii, în Muntii Măcin sunt prezente cele ale deşertului, cel mai tipic peisaj fiind cel al granitului în dezagregare, de unde provine probabil şi numele munţilor. Creasta stâncoasă, lipsită de vegetaţie, expune roca nudă proceselor de meteorizare. Diferenţele de temperatură de la zi la noapte şi de la un anotimp la altul, precipitaţiile torenţiale, vânturile şlefuiesc necontenit roca dură, care contribuie şi ea din plin, prin proprietăţile chimice şi mineralogice. Granitul, cu toată duritatea sa proverbială, este vulnerabil la dezagreagare. Iniţial blocurile mari se fracturează pe anumite direcţii, apoi, prin exfolieri repetate, începe acţiunea de rotunjire. Apa pătrunde în masa rocii prin capilaritate. Sub căldura soarelui se depun la suprafaţă săruri cristalizate. Toate formele capătă contururi rotunjite, iar stâncile tind spre sfericitate .Bolovanii apar dispuşi haotic sau răsturnaţi, grupaţi sau risipiţi. Numeroase stânci figurative care stârnesc imaginaţia creează peisaje apocaliptice. Specifici sunt versanţii abrupţi şi platourile cu sfere sau megaliţii. Unul dintre cele mai interesante vârfuri este Vraju, o aglomerare de megaliţi.

Valoarea peisagistică a acestei creste golaşe este deosebită. Fărâmiţata culme a Pricopanului este descrisă astfel de către I. Conea, în Buletinul Societăţii Române de Geografie (1927): ,,Inchipuiţi-vă un deal înalt şi sălbatic, cu numeroşi colţi, sbârliţi ca nişte peri pe el; închipuiţi-vi-l zguduit de un cutremur care l-ar crăpa ca pe o clădire în toate direcţiile şi l-ar sparge într-un haos de blocuri de mărimea unei colibe şi dispuse după capriciile celei mai recalcitrante anarhii arhitectonice şi vă veţi fi apropiat, astfel, de maiestatea sălbatică a Pricopanului. I-am putea spune: muntele de megamonoliţi al Dobrogei. Dar nu numai atât. Pe alocuri, hazardul a dispus în aşa fel blocurile încât toata seria monumentelor megalitice pre şi protoistorice din apusul Europei este reprezentată aci...". Şi în această serie de plăsmuiri apocaliptice de înalţă de strajă la obâşia Văii Şerapru, pe Vârful Vraju, Sfinxul din Măcin.

Creasta principală. Cu o lungime de aproximativ 65 km, creasta principală a Măcinului este, în cea mai mare parte, împădurită .De-a lungul ei se înalţă multe vârfuri de peste 400 m (Ţuţuiatu 467 m, Căpuşa 433 m, Pietrosu Mare 426 m, Ghiunalţu 442 m, Tăpşanu 411 m, Piscul Înalt 442 m, Călcata 407 m, Moroianu I 434 m, Moroianu II 428 m, Negoiu 403 m etc.).

Cu o vegetaţie bogată şi specifică, drumeţiile pe creasta principală oferă posibilitatea întâlnirii cu specii deosebite de floră (bujorul sălbatic) sau faună (broasca ţestoasă dobrogeană). În lunile februarie-martie pot fi admiraţi ghioceii, în aprilie poalele munţilor sunt scăldate în marea albă a florilor de cireşi sălbatici, iar în mai e vremea bujorilor.

Traseele turistice ale culmii principale se desfăşoară pe două direcţii principale: traseul longitudinal, de creastă, marcat parţial în zona vârfurilor Ţuţuiatu şi Tăpşanu, şi mai multe trasee transversale, majoritatea pornind din satul Greci: Greci-Luncaviţa (prin şaua Ţuţuiatu, cu acces spre vârful cel mai înalt), Greci – Cetăţuia (tot pe valea Luncaviţei), Greci – Nifon (pe traseul Dealul cu drum, prin Valea Racova), Cozluc – Nifon (prin Valea Adâncă), Valea Carabalu (de acces în creastă dinspre Greci) şi două trasee în circuit: traseul tematic „Poveştile Măcinului” (din Greci, pe văile Racova şi Ditcova) şi cel de la cantonul Cozluc (prin Valea Adâncă şi Valea Plopilor), unde se şi poate campa. Alt traseu transversal uneşte localităţile Cerna şi Hamcearca. În satul Cerna, din partea sudică a Munţilor Măcin, a fost amenajat un traseu pentru turismul ecvestru.

În canionul Chediu, primăvara, se formează o salbă de cascade spectaculoase şi interesante pentru iubitorii de natură. În poiana mică de la intrarea în aceată vale este amplasat un foişor de observaţie pentru pasionaţii de ornitologie .

De un pitoresc aparte sunt şi Pietrele Mariei , situate la poalele vestice ale culmii principale, în sudul Depresiunii Greci, către intrarea în poiana mare de la Chediu. Farmecul lor constă din înşiruirea mai multor proeminenţe care domină zonele joase din jur şi în lungul cărora se ridică, precum platoşa unui animal preistoric, stratele de şisturi cristaline redresate la verticală şi înnecate în masa de loess.

Cicloturismul se poate practica în mai multe zone: pe traseul longitudinal al crestei principale, pe drumurile forestiere din partea estică a masivului (între Luncaviţa şi Hifon-Hamcearca-Balabancea, prin Pasul Valea Teilor), ca şi pe cele din depresiunile Greci (pe văile Plopilor şi Dumbravei) şi Cerna .

Traseele de escaladă. Căţărarea în Munţii Măcin este ideală pentru începători şi căţărătorii de nivel mediu. Sunt uşor accesibile şi de dificultate variată. Există două categorii de trasee: echipate cu ancore, după standardele internaţionale, în foste cariere de granit (maxim 45 m) şi trasee curate, stil „clean climbing” (maxim 3 lungimi de coardă). De altfel, această zonă este recunoscută la nivel naţional ca fiind prima zonă de căţărare dezvoltată în acest stil deosebit, aici fiind adoptat şi primul Cod Etic de Căţărare din România. Există posibilităţi mari de practicare a boulderingului, mai ales în Culmea Pricopanului. La momentul actual în Dobrogea se organizează stagii de iniţiere şi perfecţionare în căţărare, dar şi concursul de căţărare „ Măslina de Aur”, ce are lor în fiecare toamna, sub autoritatea Clubului Alpin Galaţi (C.A.G.).

a. Căţărarea în zonele de stâncă naturală Nu toate zonele de stâncărie din munţii Măcin sunt atractive pentru căţărare! Pentru a fi utili în aplinism, pereţii naturali de stâncă trebuie să îndeplinească anumite caracteristici specifice: calitate şi stabilitate bună a rocii, diferenţă de nivel semnificativă, vegetaţie scăzută în perete etc. Iubitorii muntelui, din care fac parte şi majoritatea căţărătorilor, sunt, înainte de toate, iubitori ai naturii. Pereţii de stâncă cu arbuşti şi vegetaţie nu sunt atractivi pentru practicarea căţărării! În acest moment, în Munţii Măcin au fost identificate ca atractive doar două zone de stâncărie naturală: una în Culmea Pricopanului şi una în valea Racova.

b. Căţărarea în fostele cariere. Din punct de vedere turistic, carierele de piatră în sine, în afară de faptul că nu reprezintă niciun punct de atracţie, pun în pericol însăşi atractivitatea zonei respective. Niciun drumeţ sau iubitor al naturii, în general, nu va fi atras şi nu va face excursii în asemenea perimetre. În astfel de zone dezolante şi neatractive se poate desfăşura, totuşi, o activitate care poate atrage practicanţi ai sporturilor extreme, respectiv căţărarea pe stâncă. Căţărarea în foste cariere nu este o caracteristică specifică munţilor Măcin, ci se practică în mod frecvent pe plan internaţional, cea mai dezvoltată ţară din acest punct de vedere fiind Marea Britanie. Nu toate carierele sunt atractive pentru căţărare, ci doar acelea care îndeplinesc anumite criterii specifice: calitate şi stabilitate bună a rocii, platformă stabilă la bază, diferenţă de nivel semnificativă etc. În acest moment, în Munţii Macin au fost identificate ca atractive cinci foste cariere de piatră: două în Culmea Pricopanului, două în zona Şeii Ţuţuiatu şi una pe valea Carabalu (numită de căţărători Gândacu).

4.2. Obiectivele antropice. Sunt reduse numeric şi puse în umbră de mult mai cunoscutele mănăstiri din Podişul Niculiţel (Cocoşu, Saon şi Celic-Dere). Obiectivele turistice de factură antropică se rezumă la ruinele unor cetăţi antice (Dinogeţia, Troesmis – Turcoaia, Arrubium – Măcin şi Cetăţuia, de lângă Luncaviţa), la mănăstirea Izvorul Tămăduirii, de lângă Fântâna de Leac (ridicată în ultimii ani, lângă oraşul Măcin), la Casa memorială Panait Cerna (din satul Cerna), la care se adaugă şi Lacul Turcoaia format într-o carieră părăsită din masivul Iacobdeal (de lângă Turcoaia).

Cetatea romano-bizantină Dinogeţia, situată pe o popină în apropierea satului Garvăn (com. Jijila), datează din sec. II d.Hr. (dar cu modificări ulterioare) şi pot fi observate zidurile de incintă, turnurile de apărare, poarta principală şi alte două porţi secundare, bazilica, clădirea comandantului, o casă a unui aristocrat şi edificiul termal, situat la exteriorul cetăţii.

Cetatea Troesmis este situată în punctul Igliţa (com. Turcoaia), în apropierea braţului Măcin. Una dintre cetăţile principale ale geţilor, ajunge în preajma anului 100 d.Hr. castru militar roman, sediu al legiunii a V-a Macedonica, fiind dublată şi de o aşezare civilă. Săpăturile arheologice au scos la iveală trei valuri de apărare, turnuri în formă de potcoavă, un canal, două apeducte, două bazilici creştine şi zidurile mai multor edificii, însă ruinele nu au fost cercetate pe întreaga suprafaţă a cetăţilor (de Vest şi de Est).

Cetatea Arrubium se află la periferia de NV a oraşului Măcin, spre braţul omonim al Dunării. Menţionată documentar în jurul anului 100 d. Hr., a fost sediul unei unităţi romane auxiliare formată din populaţie tracică. Au fost descoperite inscripţii, tezaure monetare, stâlpi militari, iar astăzi mai poate fi observat doar un fragment de zid, resturile vechii cetăţi fiind acoperite cu pământ.

Cetăţuia este o aşezare de tip tell, situată lângă Luncaviţa, pe o terasă a râului omonim. Au fost descoperite zidurile unei fortificaţii de pământ, vestigii materiale specifice culturii Gumelniţa, fragmente ceramice din Epoca bronzului şi prima Epocă a fierului. Azi pot fi observate valurile de pământ ale fortificaţiei.

Casa memorială Panait Cerna este situată în centrul satului Cerna, lângă biserică. În decorul interiorului ţărănesc al casei sunt expuse informaţii despre poet, reproduceri după fotografii, documente, acte de stare civilă şi de studii, ediţii ale operei poetice, referinţe critice, iar expoziţia în aer liber prezintă instrumentar agricol tradiţional.

5. Finalităţile comunicării

Popularizarea turistică a Munţilor Măcin şi a zonelor limitrofe a fost făcută în cadrul activităţilor clubului de turism montan YouMonTeam înfiinţat de mine în liceu, atât prin prezentarea acestui material, cât şi prin efectuarea deja a unei drumeţii cu membrii clubului pe Culmea Pricopan. Eivdent, îmi propun desfăşurarea mai multor activităţi de acest tip. Detalii despre activităţile practice desfăşurate vor putea fi postate pe adresa web a colegiului (dar care este încă în lucru). Conţinutul comunicării este deja postat pe blogul personal la adresa www.unkrautmm.blogspot.com. Informaţiile din acest referat despre turismnul în Munţii Măcin se regăsesc deja pe situl de specialitate www.carpati.org la categoria articole, pentru a putea fi accesibile unui număr cât mai mare de iubitori ai muntelui. Am realizat un pliant de informare turistică despre potenţialul acestor munţi, care a fost deja distribuit membrilor cluburilor de turism montan din Galaţi: Alpin Club Galaţi, Mecan Turist Galaţi, Clubul Reaktiv al studenţilor Universităţii „Dunărea de Jos”. Împreună cu membrii Clubului Reaktiv urmărim înfiinţarea unui birou de informare şi promovare turistică în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. Ne-am gândim şi la colaborarea cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” pentru publicarea materialului în revista „Dunărea de Jos”, ediţie lunară şi cu tematică impusă, materialul fiind acceptat şi urmând să apară într-un număr ulterior. În perspectivă, ne gândim la utilitatea colaborării membrilor clubului de turism YouMonTeam din liceu cu reprezentanţii P.N. Munţii Măcin, pentru a realiza în partenerit cu aceştia o serie de activităţi specifice (marcarea traseelor, amenajarea unor puncte de popas, ecologizarea traseelor).

Activităţile pe care deja le-am realizat şi cele în proiect vizează ca scop principal atragerea unui număr cât mai mare de turişti din zonele urbane Galaţi, Brăila şi Tulcea.

Pentru că pentru mine, după descoperirea potecilor acestor munţi, au urmat multe ture montane şi deja o serie de performanţe în alpinism şi, cu siguranţă, vor urma multe altele, datorez totul frumuseţilor Măcinului.

6. Concluzii

Munţii Măcin dispun de o mare varietate peisagistică, generată de formaţiunile granitice megalitice şi de contrastul dintre vegetaţia forestieră mezofilă şi pajiştile stepice xerofile. În arealul montan impresionează stâncăriile de pe crestele golaşe ale cumii principale şi ale Culmii Pricopan, stâncile granitice în curs de dezagregare cu forme arhaice bizare, pădurile de pe versanţii estici şi de pe culmea principală, între care pădurea de fagi seculari de lângă Luncaviţa, pădurile de silvostepă cu bujorul dobrogean, abrupturile de pe rama vestică, micile canioane cu cascade (de pe Valea Cascadelor şi Canionul Chediu), la care se adaugă marea biodiversitate a speciilor. Obiectivele naturale abundă, însă cele antropice sunt puţine şi necunoscute publicului larg, pentru majoritatea dintre ele neexistând indicatoare şi nici interes din partea autorităţilor locale. Munţii Măcin constituie un vast câmp de explorare pentru variate cercetări ştiinţifice (geologice, geografice, arheologice, ornitologice, botanice etc.) şi ar putea deveni, în măsura în care aceşti altfel de munţi ar fi mai bine cunoscuţi, un important punct de atracţie pentru iubitorii de munte şi nu numai. Sper ca prin această lucrare să le pot oferi celor interesaţi cât mai multe motive care să-i determine să păşească pe potecile misterioase şi încă necunoscute ale celor mai vechi munţi ai ţării.

7. Bibliografie

1. Albotă, Mihail Gabriel, Munţii Măcin, în Colecţia Munţii noştri, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987.

2. Anghel, Marian, Turism şi drumeţie în Munţii Măcin, în revista Invitaţie în Carpaţi, noiembrie 2005.

3. Conea, Ion, Buletinul Societăţii Române de Geografie, Editura „Fundaţiilor Regale”, Bucureşti, 1927.

4. Ielenicz, Mihai, Geografie generală – Geografie fizică, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2000

5. Mutihac, Vasile, Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.

6. *** Istoria Românilor, vol. I – Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

7. Dragomir, Vasile, Bulugu, Petru, Toma, Grigore, Ciobanu, Gheorghe, România – Atlas turistic şi rutier, scara 1: 300.000, Editura „Flomarco”, Bucureşti, f.a.

8. *** Colecţia revistei Alpin Info

9. www.parcmacin.ro

10. www.rubinian.com – Codul coupaţiilor din România - Standardele ocupaţionale

duminică, 12 iunie 2011

Top Landscapes!
Castigatori:
Premiul I: Mantu Bristena si Miruna Balaban
Premiul II: Balaban Claudia si Pascale Adriana

Premiul III: Timpau Mihaela, Gita Alexandra si Stoica Olena

Multumim!

,,Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii...

Am învăţat că toată lumea vrea
să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada.”

Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

Fagaras Hit Factory

Fagaras Hit Factory

Story in Tatra

Story in Tatra

Touch the mountain!

Touch the mountain!

Slovak Challenge

Slovak Challenge

High Adventure

High Adventure