marți, 9 august 2011

Pentru ca nu trebuie uitat...

Nu m-am imbolnavit nici macar pentru o zi cat timp am stat in munti. Ma treceau sudori cumplite in caldurile de jos si apoi imi macinam dintii fugind de ploile inaltimilor. Seara la Turnuri ieseam afara satui de spalatul in bucatarie la lighean si in ploaia rece ne spalam la sipotul din fata cabanei. Picioarele erau roase de piatra neslefuita si inghetata de timp si vreme. Ploile aproape zilnice nu ne scapau din vedere. Ajungeam sa facem un traseu de doua ore in doar o singura ora. Calvarul vremii se prelungea zi de zi.

*

Nu scriu aceste randuri ca o marturisire in care suferinta este factorul principal. Dimpotriva, nu a fost si nici nu va fi. Pincipalul actor a fost muntele si tot ce inseamna el. Daca suferinta face parte inevitabil din el nu este vina sa. Este vina neputintei oameilor si a inferioritatii lor. Pentru ca suferinta vine atunci cand o recunosti si o simti. Eu parca nu simteam aceasta durere atunci . Poate ca acum sunt doar constient si mi-am pierdut acea visare din cotlonul ascuns al muntilor. Era dureros pentru mine sa renunt dar nu sufeream din pricina micilor pedespe ale muntelui. Nu numai ca imi doream sa rezist pana la capat dar ajunsesem sa-mi spun ca nu am de ce sa ma plang si ca nu sunt mai prejos de nimeni de acolo.

*

Am inteles ca” suferinta mica te face sa tipi, suferinta mare este muta”.

*

Pornim incet in sus. Stiu ca mereu imi venea greu pe primul urcus pana la paraul lui Bahn. Cu toate ca pe drumul forestier pierdeam cred ca cel mai mult timp, sunam acasa, radeam si bineinteles beam sticla de Cola pe care Nea Dan o aducea obligatoriu in capatul drumului; cred ca acel drum era cea mai placuta parte a fiecarei coborari si urcari. Eram lipsiti de grija ca va ploua, parca nici nu ne dadeam seama ca vom ajunge abia tarziu seara la cabana si ca multe se pot intampla pe drum. Mergeam prin padure ca si cum era a noastra si pe buna dreptate ne permiteam aproape orice. Nu trecea nimeni cu zilele si aveam cateodata impresia ca urcam muntele degeaba dca turistii nu vin si ei.

*

Pe munte probabil ai de mult ori impresia ca acesta iti permite orice. Te simti plutind, nu de la altitudine sau de la simpla fericire ca ai o zi insorita si ca nu te arde fata dupa ziua de ieri. Te simti increzator doar fiindca nu mai gafai ca un nebun si simti ca iti rezista gleznele pe putin pana la primul parau. Te uiti la ceas si vezi ca ai castigat mai bine de 10 minute pe ultima portiune a traseului si te gandesti ca vei merge tot asa si o sa ajungi in final cu o ora mai devreme. Acea ora probabil o vei petrece linistit..la o bere razand cu amicii tai de drum.

Cu toate astea muntele nu va rata niciodata ocazia de a te ataca si a te pune in sah. Crezi ca pionul, singurul tau pion, propria-ti vointa, a scapat pe muchia diagonala si va ataca regina, varful muntelui, dar esti lovit de un vant “nebun” chiar de pe muchia cealalta. Ploaia sare peste doua varfuri si ataca din propria jumatate. Atunci nu mai stii ce sa faci si timpul se scurge. Vezi cum norii iti rad in fata. Rugaciunile nu-si au locul intre aceste semnele ale sacrului ce zdrobesc profanul oricarei increderi lipsite de respect fata de legile muntelui.

,,Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii...

Am învăţat că toată lumea vrea
să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada.”

Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

Fagaras Hit Factory

Fagaras Hit Factory

Story in Tatra

Story in Tatra

Touch the mountain!

Touch the mountain!

Slovak Challenge

Slovak Challenge

High Adventure

High Adventure