...Ne inecasem in transpiratie. Urechile bubuiau de un zumzet al picaturilor de apa ce se izbeau de stanca lustruita de perfectiunea vremii. O ceata ingrata isi facea aparitia usor dinspre valeace tocmai o urcasem. De sus, lumina un soare pe care il aveam mai aproape, il vedeam mai bine si il simteam mai ingaduitor ca niciodata. Cabana de lemn, acoperita cu o tabla roscovana, roasa de furtunile ce bateau mereu in cautarea drumului la vale, avea prins in fata drapelul...
...Mereu mi s-a parut ciudat sa visezi noaptea. Cotloanele mintilor sunt doar amagiri si cu toate ca omul are nevoie de asa ceva, ele sunt doar stavilar al vointei. De altfel T.E.Lawrence spunea ca printre cei care viseaza ziua sunt oameni periculosi. E frumos sa fii o persoana periculoasa. E obositor oare? Visam sa ajung la Podragu si sa se termine urcusul agonizant. Nu eram periculos, nici macar nervos. Insa eram obosit…
“Toti oamenii viseaza:dar nu la fel. Aceia care viseaza noaptea in cotloanele ascunse ale mintilor lor se trezesc ziua pentru a-si da seama ca totul e lipsit de insemnatate: intre cei care viseaza ziua sunt oameni periculosi, deoarece ar putea sa-si traiasca visele cu ochii deschisi, sa le transforme in realitate.” T.E. Lawrence
Caldarea era ca un cazan imens, ce fierbea totusi in racoarea muntilor. Nu vedeam aproape nimic din cauza cetii si credeam ca mai avem destul pana la cabana. Ne obisnuisem cu o senzatie de umezeala dureroasa in degetele rasfirate prin bocanci.
Dupa un damb al vaii imi ridic privirea spre o taietura facuta in ceata. Cabana cenusie fumega linistita in mijlocul furtunii...
- Hai intra, ce crezi ca merg eu primul?
- Ce zici…mare nu?
- Bine intram amandoi…hai odata…
Deschid doua obloane coscovite ce inca pastrau o culoare rosie.
-Vii? Hai… ploua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu